povestea noastra
petreceri de vis pentru copilul tau
taramul povestilor de aur
ursitoarele de botez ale copilului tau
zane din poveste la nunta
cutiuta cu surprize

:: home
:: blog
:: contact


Spectacolele “Hansel si Gretel”, “Alba ca Zapada”, “Peter Pan”,
“Lumea lui Mos Craciun”
, “Mos Craciun si lumea de vis a copiilor”
sunt spectacole de teatru interactiv, la realizarea carora participa
actori profesionisti.
In povestea lui Hansel, a lui Mos Craciun, a Albei ca Zapada, a spiridusilor,
a lui Peter Pan copilul tau este liber sa intervina. El e personajul principal.
Doar prin bucuria lui povestea unei lumi de vis prinde viata: sa razi,
sa dansezi, sa vorbesti cu Iepurasul, cu Hansel sau cu Mosul...
Ce amintire…

Spectacole interactive:

• “Lumea lui Mos Craciun”

Mos Craciun, visul cel mai incantator al copilariei noastre. Este acum si visul copiilor nostri. Noi, impreuna cu spiridusii Mosului, venim cu visul in desaga si cu bucurie ti-l oferim sub forma unui spectacol, ce poate fi reprezentat la petrecerea copilului tau, in gradinite, la petreceri corporate sau oriunde altundeva iti doresti sa creezi o lume de poveste.
Copiii, alaturi de Spiridusul cel Bun si ascultator, devin purtatorii unor forte magice si, prin ras, cantecele si mare cumintenie, reusesc sa potoleasca un Spiridus rau si astfel sa-i deschida calea Mosului cel drag.

• “Mos Craciun si lumea de vis a povestilor”

Un vis, o poveste care ne conduce pe toti in Taramul Tineretii. Fermecata lume a lui Mos Craciun vine in viata mea, a ta si a copiilor nostri.
Desaga Mosului e incarcata cu personaje de poveste: Alba ca Zapada, Cenusareasa, Peter Pan, Tinkerbell, Captain Hook, Harry Potter. Un vrajitor, insa, incearca sa spulbere armonia de veacuri a povestilor.
Sa nu mai existe povestile? Alba ca Zapada, Peter Pan, Cenusareasa, Tinkerbell si chiar si Mos Craciun sa dispara? Asa ceva e de neingaduit! Nici Harry Potter nu permite si, prin darul lui, dar mai ales prin buna lui cuviinta, ajuta povestile sa supravietuiasca. Pentru copiii de ieri, de azi si de maine.
Si toata aceasta magie devine realitate cu ajutorul copiilor, prin cantece fermecate si cu multa voie buna. Fara bucuria si inocenta copiilor, personajele de poveste ar disparea. Asa, insa, ele traiesc; ba mai mult - il aduc pe Mos Craciun, care vine cu desaga incarcata cu personaje binecunoscute, dar si cu povete.

• “Hansel si Gretel”

Basmele… dulce taram, in care ne-ar placea si noua, adultilor, sa fim, dar mai ales copiilor. Spectacolul nostru este creat special pentru copii si nu este un spectacol al usilor inchise. Copiii participa activ la poveste si, mai mult decat atat, devin eroi alaturi de cele doua personaje principale, care se salveaza datorita istetimii, curajului si dragostei.
Ce poate fi mai frumos! Prin forta lui imaginativa, prin dorinta lui de a se implica intr-o poveste, copilul tau va deveni si el eroul care invata si duce mai departe povetele Fratilor Grimm.
Spectacolul nostru interactiv este o adaptare in versuri a povestii originale, pentru ca la aceasta varsta sunetele reprezinta lumi deosebite si interesante. In acest joc cu reguli am presarat si cantecele, pe care le vom canta odata cu actorii nostri cei mai mici - copiii vostri.
Va oferim, prin acest spectacol, 45 de minute de basm, de joc, de cantece!

• “Tup-Tup si al lui cadou: Alba ca Zapada”

Al nostru iepuras, Tup-Tup, a fost vrajit. Asa ceva nu e posibil, noi toti, mari si mici, avem nevoie de el. Dar in lumea noastra, a povestilor, totul e posibil, asa ca Alba ca Zapada vine si-l ajuta sa iasa de sub vraja. Desigur, cu ajutorul copiilor, cu ajutorul cantecelelor si al credintei in puterea basmelor.
Acum, ca e din nou ca inainte, iepurasul nostru, alaturi de Alba ca Zapada, face un dar salvatorilor sai, copiii: povestea Albei ca Zapada si a celor sapte pitici. El - acum un iepuras de nadejde - alaturi de printesa, vor da viata povestii, si nu oricum: cu multe cantecele, cu mult joc, la care copiii vor fi provocati sa participe, sa fie eroi intr-o poveste ce-i va invata despre puterea credintei intr-o lume frumoasa si pasnica.
Iata cantecelul piticilor, care vorbeste mai bine decat noi despre lumea povestilor noastre:
“Aiho, aiho, daca am fost cuminti,
Acuma suntem fericiti si tare multumiti!
Aiho, aiho, de suntem buni mereu,
Aiho, aiho, aiho, aiho, nimic nu-i foarte greu!”.

• “Taramul Tineretii si Peter Pan”

Uneori reusim sa ne intoarcem inapoi in timp, la vremurile fermecate ale copilariei, alteori nu. Insa, cu ajutorul copiilor si al lui Peter Pan, Tinkerbell si chiar al nastrusnicului Hook, cu siguranta vom reusi!
Peter Pan, vesnicul copil, va veni alaturi de noi, cu toata lumea lui fantastica: capricioasa si frumoasa Tinkerbell, Hook cel plin de nazbatii, Smee devotatul, dar si simpaticul pirat, Marele Sef cel puternic si chiar crocodilul care ii vine de hac lui Hook.
Copiii vor fi integrati in poveste, iar noi nu ne dorim altceva decat ca, la finalul povestii, fiecare copil sa creada ca orice magie e posibila cata vreme fapta buna si gandul bun iti sunt alaturi.

• Spectacol special pentru copilul tau

Iar daca micutul tau are alt personaj preferat decat cele pe care le avem acum in povestile noastre… asta nu e o problema pentru noi.
Tot interactiv, ne spui care-i povestea lui preferata si noi o adaptam in versuri asa cum isi doreste copilul tau. Personajul lui preferat poate sa apara si sa treaca prin peripetiile povestii asa cum viseaza el.
E un lucru cu care toti suntem de acord: de cand e lumea asta mare si pamantul, personajele basmelor au mare nevoie de copii in povestea lor.
Lumea basmelor poate sa devina realitate doar cu ajutorul lor.


Povestea noastra | Petreceri de vis | Taramul povestilor de aur | Ursitoarele de botez | Zane din poveste | Cutiuta cu surprize

Home | Blog | Contact


Copyright © 2009 Teatruinteractiv.ro Toate drepturile rezervate.                 Web design: Dezibel Media Web hosting: Web Hotel